13 În adevăr, în toată curtea împărătească, și pretutindeni aiurea, toți știu că sînt pus în lanțuri din pricina lui Isus Hristos.
14 Și cei mai mulți din frați, îmbărbătați de lanțurile mele, au și mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvîntul lui Dumnezeu.
15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă și din duh de ceartă; dar alții din bunăvoință.
16 Aceștia din urmă lucrează din dragoste, ca unii cari știu că eu sînt însărcinat cu apărarea Evangheliei;
17 cei dintîi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gînd curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile mele.
18 Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta și mă voi bucura.
19 Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mîntuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.