12 Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m’am deprins să fiu sătul și flămînd, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.
13 Pot totul în Hristos, care mă întărește.
14 Dar bine ați făcut că ați luat parte la strîmtorarea mea.
15 Știți voi înșivă, Filipenilor, că, la începutul Evangheliei, cînd am plecat din Macedonia, nicio Biserică n’a avut legătură cu mine în ce privește „darea“ și „primirea“ afară de voi.
16 Căci mi-ați trimes în Tesalonic, odată, și chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele.
17 Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după cîștigul care prisosește în folosul vostru.
18 Am de toate, și sînt în belșug. Sînt bogat, de cînd am primit prin Epafrodit ce mi-ați trimes, … un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu.