12 El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ți-ai pus inima ca să înțelegi, și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
13 Dar căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci și una de zile; și iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, și am ieșit biruitor acolo lîngă împărații Persiei.
14 Acum vin să-ți fac cunoscut ce are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.“
15 Pe cînd îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pămînt, și am tăcut.
16 Și iată că cineva care avea înfățișarea copiilor oamenilor, s’a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit, și am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m’a umplut de groază, și am pierdut orice putere!
17 Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m’au părăsit, și nu mai am nici suflare!“
18 Atunci cel ce avea înfățișarea unui om m’a atins din nou, și m’a întărit.