6 Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc; dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită, și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi.
7 Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii cari erau cu mine n’au văzut-o; totuș au fost apucați de o mare spaimă, și au luat-o la fugă ca să se ascundă!
8 Eu am rămas singur, și am văzut această mare vedenie. Puterile m’au lăsat, coloarea mi s’a schimbat, fața mi s’a sluțit, și am pierdut orice vlagă.
9 Am auzit glasul cuvintelor lui; și pe cînd auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leșinat cu fața la pămînt.
10 Și iată că o mînă m’a atins, și m’a așezat tremurînd pe genunchii și mînile mele.
11 Apoi mi-a zis: „Daniele, om prea iubit și scump, fii cu luare aminte la cuvintele, pe cari ți le voi spune acum, și stai în picioare în locul unde ești; căci acum sînt trimes la tine!“ După ce mi-a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurînd.
12 El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ți-ai pus inima ca să înțelegi, și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!