6 Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor rîului: „Cît va mai fi pînă la sfîrșitul acestor minuni?“
7 Și am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor rîului; el și-a ridicat spre ceruri mîna dreaptă și mîna stîngă, și a jurat pe Cel ce trăiește vecinic, că va mai fi o vreme, două vremuri, și o jumătate de vreme, și că toate aceste lucruri se vor sfîrși cînd puterea poporului sfînt va fi zdrobită de tot.“
8 Eu am auzit, dar n’am înțeles; și am zis: „Domnul meu, care va fi sfîrșitul acestor lucruri?“
9 El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite pînă la vremea sfîrșitului.
10 Mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți; cei răi vor face răul, și niciunul din cei răi nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege.
11 Dela vremea cînd va înceta jertfa necurmată, și de cînd se va așeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.
12 Ferice de cine va aștepta, și va ajunge pînă la o mie trei sute treizeci și cinci de zile!