46 Atunci împăratul Nebucadnețar a căzut cu fața la pămînt și s’a închinat înaintea lui Daniel, și a poruncit să i se aducă jertfe de mîncare și miresme.
47 Împăratul a vorbit lui Daniel și a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților, și El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!“
48 Apoi împăratul a înălțat pe Daniel, și i-a dat daruri multe și bogate; i-a dat stăpînire peste tot ținutul Babilonului, și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înțelepților Babilonului.
49 Daniel a rugat pe împărat să dea grija trebilor ținutului Babilonului în mîna lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.