9 – „Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți, și că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuiește-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.
10 Iată vedeniile cari mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, și iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt.
11 Copacul acesta s’a făcut mare și puternic, vîrful lui se înălța pînă la ceruri, și se vedea dela marginile întregului pămînt.
12 Frunza lui era frumoasă, și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele cîmpului se adăposteau supt umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui, și orice făptură vie se hrănea din el.
13 În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, și iată că s’a pogorît din ceruri un străjer sfînt.
14 El a strigat cu putere și a vorbit așa: „Tăiați copacul, și rupeți ramurile; scuturați-i frunza și risipiți roadele; fugăriți fiarele de supt el, și păsările din ramurile lui!
15 Dar trunchiul cu rădăcinile lui, lăsați-l în pămînt, și legați-l cu lanțuri de fer și de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, și să fie la un loc cu fiarele în iarba pămîntului.