15 Dar oamenii aceia au stăruit de împărat, și i-au zis: „Să știi, împărate, că, după legea Mezilor și Perșilor, orice oprire sau orice poruncă, întărită de împărat, nu se poate schimba!“
16 Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, și să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvîntul și a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujești, să te scape!“
17 Au adus o piatră, și au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui și cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.
18 Împăratul s’a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănînce, nu i s’a adus nicio țiitoare, și n’a putut să doarmă.
19 În revărsatul zorilor, însă, împăratul s’a sculat și s’a dus în grabă la groapa cu lei.
20 Și apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plîngător. Împăratul a luat cuvîntul, și a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujești necurmat, să te scape de lei?“
21 Și Daniel a zis împăratului: „Vecinic să trăiești, împărate!