3 pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), și să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc ceice macină (dinții), căci s’au împuținat; pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);
4 pînă nu se închid cele două uși dinspre uliță (buzele), cînd uruitul morii slăbește, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntărețelor se aude înăbușit,
5 te temi de orice înălțime, și te sperii pe drum; pînă nu înflorește migdalul cu peri albi, și de abea se tîrăște lăcusta, pînă nu-ți trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, și bocitorii cutreieră ulițele;
6 pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, și pînă nu se strică roata dela fîntînă;
7 pînă nu se întoarce țărîna în pămînt, cum a fost, și pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
8 O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deșertăciune.
9 Pe lîngă că Eclesiastul a fost înțelept, el a mai învățat și știința pe popor, a cercetat, a adîncit și a întocmit un mare număr de zicători.