1 Mai mult face un nume bun de cît untdelemnul mirositor, și ziua morții de cît ziua nașterii.
2 Mai bine să te duci într’o casă de jale de cît să te duci într’o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfîrșitul oricărui om, și cine trăiește, își pune la inimă lucrul acesta.
3 Mai bună este întristarea decît rîsul; căci prin întristarea feței inima se face mai bună.
4 Inima înțelepților este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.
5 Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului de cît să asculți la cîntecul celor fără minte.
6 Căci rîsul celor fără minte este ca pîrăitul spinilor supt căldare. Și aceasta este o deșertăciune.
7 Averea luată prin silă înebunește pe cel înțelept, și mita strică inima.
8 Mai bun este sfîrșitul unui lucru de cît începutul lui; mai bine cel bun la suflet de cît cel îngîmfat.
9 Nu te grăbi să te mînii în sufletul tău, căci mînia locuiește în sînul nebunilor.
10 Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune de cît acestea?“ Căci nu din înțelepciune întrebi așa.
11 Înțelepciunea prețuiește cît o moștenire, și chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
12 Căci ocrotire dă și înțelepciunea, ocrotire dă și argintul; dar un folos mai mult al științei este că înțelepciunea ține în viață pe cei ce o au.
13 Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strîmb?
14 În ziua fericirii, fii fericit, și în ziua nenorocirii, gîndește-te că Dumnezeu a făcut și pe una și pe cealaltă, pentruca omul să nu mai poată ști nimic din ce va fi după el.
15 Tot felul de lucruri am văzut în zilele deșertăciunii mele. Este cîte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, și este cîte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.
16 Nu fi prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept: pentru ce să te pierzi singur?
17 Dar nu fi nici peste măsură de rău și nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
18 Bine este să ții la aceasta, dar nici pe cealaltă să n’o lași din mînă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.
19 Înțelepciunea face pe cel înțelept mai tare de cît zece viteji, cari sînt într’o cetate.
20 Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
21 Nu lua nici tu seama la toate vorbele cari se spun, ca nu cumva s’auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!
22 Căci știe inima ta de cîte ori ai vorbit și tu de rău pe alții.
23 Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune. Am zis: „Mă voi înțelepți.“ Dar înțelepciunea a rămas departe de mine.
24 Cu mult mai departe decît era mai înainte, și ce adîncă! Cine o va putea găsi?
25 M-am apucat și am cercetat toate lucrurile, cu gînd să înțeleg, să adîncesc, și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor, și să pricep nebunia răutății și rătăcirea prostiei.
26 Și am găsit că mai amară de cît moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă și un laț, și ale cărei mîni sînt niște lanțuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
27 Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetînd lucrurile unul cîte unul, ca să le pătrund rostul;
28 iată ce-mi caută și acum sufletul, și n’am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n’am găsit în toate acestea.
29 Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretenii.