5 te temi de orice înălțime, și te sperii pe drum; pînă nu înflorește migdalul cu peri albi, și de abea se tîrăște lăcusta, pînă nu-ți trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, și bocitorii cutreieră ulițele;
6 pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, și pînă nu se strică roata dela fîntînă;
7 pînă nu se întoarce țărîna în pămînt, cum a fost, și pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
8 O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deșertăciune.
9 Pe lîngă că Eclesiastul a fost înțelept, el a mai învățat și știința pe popor, a cercetat, a adîncit și a întocmit un mare număr de zicători.
10 Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, și să scrie întocmai cuvintele adevărului.
11 Cuvintele înțelepților sînt ca niște bolduri; și, strînse la un loc, sînt ca niște cuie bătute, date de un singur stăpîn.