15 Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeaș soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?“ Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.“
16 Căci pomenirea înțeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul!
17 Atunci am urît viața căci nu mi-a plăcut ce se face supt soare: totul este deșertăciune și goană după vînt.
18 Mi-am urît pînă și toată munca pe care am făcut-o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
19 Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuș el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune supt soare. Și aceasta este o deșertăciune.
20 Am ajuns pînă acolo că m’a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut-o supt soare.
21 Căci este cîte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbîndă, și lasă rodul muncii lui unui om care nu s’a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău.