10 Atunci am văzut pe cei răi îngropați și ducîndu-se la odihna lor, iar pe ceice lucraseră cu neprihănire depărtîndu-se de locul sfînt și uitați în cetate. Și aceasta este o deșertăciune!
11 Pentrucă nu se aduce repede la îndeplinire hotărîrea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorința să facă rău.
12 Totuș, măcarcă păcătosul face de o sută de ori răul și stăruiește multă vreme în el, eu știu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, și au frică de El.
13 Dar cel rău, nu este fericit și nu-și va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n’are frică de Dumnezeu.
14 Este o deșertăciune care se petrece pe pămînt: și anume sînt oameni neprihăniți, cărora le merge ca și celor răi cari fac fapte rele, și sînt răi, cărora le merge ca și celor neprihăniți, cari fac fapte bune. Eu zic că și aceasta este o deșertăciune.
15 Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om supt soare de cît să mănînce și să bea și să se veselească; iată ce trebuie să-l însoțească în mijlocul muncii lui, în zilele vieții pe cari i le dă Dumnezeu supt soare.
16 Cînd mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care și-o dă omul pe pămînt – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi nici noapte, –