2 Iosua, fiul lui Ioțadac, cu frații săi preoții și Zorobabel, fiul lui Șealtiel, cu frații săi, s’au sculat și au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
3 Au așezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele țării, și au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineață și de seară.
4 Au prăznuit sărbătoarea corturilor, cum este scris, și au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.
5 După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă și pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe cari le aducea fiecare, ca daruri de bună voie Domnului.
6 Din cea dintîi zi a lunii a șaptea, au început să aducă Domnului arderi de tot. Însă temeliile Templului Domnului nu erau încă puse.
7 Au dat argint cioplitorilor de piatră și tîmplarilor, și merinde, băuturi și untdelemn Sidonienilor și Tirienilor, ca să aducă pe mare pînă la Iafo lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cir, împăratul Perșilor.
8 În al doilea an dela venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Ioțadac, cu ceilalți frați ai lor, preoți și Leviți, și toți ceice se întorseseră din robie la Ierusalim, s’au pus pe lucru și au însărcinat pe Leviții dela douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.