1 După ce s’a sfîrșit lucrul acesta, căpeteniile s’au apropiat de mine, și au zis: „Poporul lui Israel, preoții și Leviții nu s’au despărțit de popoarele acestor țări, și au făcut urîciunile lor, ale Cananiților, Hetiților, Fereziților, Iebusiților, Amoniților, Moabiților, Egiptenilor și Amoriților.
2 Căci și-au luat neveste din fetele lor pentru ei și pentru fiii lor, și au amestecat neamul sfînt cu popoarele țărilor acestora. Și căpeteniile și dregătorii au fost cei dintîi cari au săvîrșit păcatul acesta.“
3 Cînd am auzit lucrul acesta, mi-am sfîșiat hainele și mantaua, mi-am smuls părul din cap și perii din barbă, și am stat jos mîhnit.
4 Atunci s’au strîns la mine toți ceice se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Și eu, am stat jos mîhnit, pînă la jertfa de seară.
5 Apoi, în clipa jertfei de seară, m’am sculat din smerirea mea, cu hainele și mantaua sfîșiate, am căzut în genunchi, am întins mînile spre Domnul, Dumnezeul meu, și am zis:
6 „Dumnezeule, sînt uluit, și mi-e rușine, Dumnezeule, să-mi ridic fața spre Tine. Căci fărădelegile noastre s’au înmulțit deasupra capetelor noastre, și greșelile noastre au ajuns pînă la ceruri.
7 Din zilele părinților noștri, am fost foarte vinovați pînă în ziua de azi, și din pricina fărădelegilor noastre am fost dați, noi, împărații noștri și preoții noștri, în mînile împăraților străini, pradă săbiei, robiei, jafului, și rușinii care ne acopere astăzi fața.
8 Și totuș Domnul, Dumnezeul nostru, S’a îndurat de noi, lăsîndu-ne cîțiva oameni scăpați, și dîndu-ne un adăpost în locul Lui cel sfînt, ca să ne lumineze ochii și să ne dea puțină răsuflare în mijlocul robiei noastre.
9 Căci sîntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoința împăraților Perșilor și ei ne-au dat o nouă putere de viață, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, și să-i dregem dărîmăturile, făcîndu-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda și la Ierusalim.
10 Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale,
11 pe cari ni le poruncisei prin robii Tăi proorocii, zicînd: „Țara în care intrați s’o stăpîniți este o țară întinată de necurățiile popoarelor din aceste ținuturi, de urîciunile cu cari au umplut-o, dela un capăt la altul, cu necurățiile lor.
12 Să nu dați deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luați pe fetele lor de neveste pentru fiii voștri, și să nu vă pese niciodată nici de propășirea lor nici de bună starea lor. În chipul acesta veți ajunge tari, veți mînca cele mai bune roade ale țării, și o veți lăsa pe veci moștenire fiilor voștri.“
13 După tot ce mi s’a întîmplat din pricina faptelor rele și marilor greșeli pe cari le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, cînd ne-ai păstrat pe acești oameni scăpați,
14 să începem iarăș să călcăm poruncile Tale, și să ne încuscrim cu aceste popoare urîcioase? N’ar izbucni atunci iarăș mînia Ta împotriva noastră, pînă acolo încît ne-ar nimici, fără să lase nici rămășiță nici robi izbăviți?
15 Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept; căci astăzi noi sîntem o rămășiță de robi izbăviți. Iată-ne înaintea Ta ca niște vinovați, și din această pricină nu putem sta înaintea Ta.“