10 Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale,
11 pe cari ni le poruncisei prin robii Tăi proorocii, zicînd: „Țara în care intrați s’o stăpîniți este o țară întinată de necurățiile popoarelor din aceste ținuturi, de urîciunile cu cari au umplut-o, dela un capăt la altul, cu necurățiile lor.
12 Să nu dați deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luați pe fetele lor de neveste pentru fiii voștri, și să nu vă pese niciodată nici de propășirea lor nici de bună starea lor. În chipul acesta veți ajunge tari, veți mînca cele mai bune roade ale țării, și o veți lăsa pe veci moștenire fiilor voștri.“
13 După tot ce mi s’a întîmplat din pricina faptelor rele și marilor greșeli pe cari le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, cînd ne-ai păstrat pe acești oameni scăpați,
14 să începem iarăș să călcăm poruncile Tale, și să ne încuscrim cu aceste popoare urîcioase? N’ar izbucni atunci iarăș mînia Ta împotriva noastră, pînă acolo încît ne-ar nimici, fără să lase nici rămășiță nici robi izbăviți?
15 Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept; căci astăzi noi sîntem o rămășiță de robi izbăviți. Iată-ne înaintea Ta ca niște vinovați, și din această pricină nu putem sta înaintea Ta.“