1 Cînd cineva, fiind pus subt jurămînt ca martor, va păcătui, nespunînd ce a văzut sau ce știe, și va cădea astfel subt vină,
2 sau cînd cineva, fără să știe, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei tîrîtoare necurate, și va băga apoi de seamă și se va face astfel vinovat;
3 sau cînd cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, și va băga de seamă mai tîrziu, și se va face astfel vinovat;
4 sau cînd cineva, vorbind cu ușurință, jură că are să facă ceva rău sau bine, și nebăgînd de seamă la început, bagă de seamă mai tîrziu, și se va face astfel vinovat:
5 Cînd cineva, deci, se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-și mărturisească păcatul.
6 Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, și anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispășitoare. Și preotul să facă pentru el ispășirea păcatului lui.
7 Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispășire, iar celalt ca ardere de tot.
8 Să le aducă preotului, care va jertfi întîi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispășire. Preotul să-i frîngă cu unghia capul dela grumaz, fără să-l despartă;
9 să stropească un perete al altarului cu sîngele jertfei de ispășire, iar celalt sînge să-l stoarcă la picioarele altarului: aceasta este o jertfă de ispășire.
10 Cealaltă pasăre s’o pregătească drept ardere de tot, după rînduielile așezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispășirea păcatului pe care l-a făcut, și i se va ierta.
11 Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr’o efă de floarea făinii, și anume ca dar de ispășire; să nu pună untdelemn pe ea, și să n’adauge nici tămîie, căci este un dar de ispășire.
12 S’o aducă la preot, și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, și s’o ardă pe altar, ca și pe darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispășire.
13 Astfel va face preotul pentru omul acela ispășirea păcatului pe care l-a făcut față de unul din aceste lucruri, și i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămînea din darul acesta, să fie a preotului, ca și la darul de mîncare.“
14 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
15 „Cînd cineva va face o nelegiuire și va păcătui fără voie față de lucrurile închinate Domnului, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbece fără cusur din turmă, după prețuirea ta, în sicli de argint, după siclul sfîntului locaș.
16 Să mai adaoge a cincea parte la prețul lucrului, cu care a înșelat sfîntul locaș, și să-l încredințeze preotului. Și preotul să facă ispășire pentru el cu berbecele adus ca jertfă pentru vină, și i se va ierta.
17 Cînd va păcătui cineva făcînd, fără să știe, împotriva uneia din poruncile Domnului, lucruri cari nu trebuiesc făcute, și se va face vinovat, purtîndu-și astfel vina,
18 să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbece fără cusur, luat din turmă, după prețuirea ta. Și preotul să facă pentru el ispășirea greșelii pe care a făcut-o fără să știe; și i se va ierta.
19 Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat față de Domnul.“