11 Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr’o efă de floarea făinii, și anume ca dar de ispășire; să nu pună untdelemn pe ea, și să n’adauge nici tămîie, căci este un dar de ispășire.
12 S’o aducă la preot, și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, și s’o ardă pe altar, ca și pe darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispășire.
13 Astfel va face preotul pentru omul acela ispășirea păcatului pe care l-a făcut față de unul din aceste lucruri, și i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămînea din darul acesta, să fie a preotului, ca și la darul de mîncare.“
14 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
15 „Cînd cineva va face o nelegiuire și va păcătui fără voie față de lucrurile închinate Domnului, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbece fără cusur din turmă, după prețuirea ta, în sicli de argint, după siclul sfîntului locaș.
16 Să mai adaoge a cincea parte la prețul lucrului, cu care a înșelat sfîntul locaș, și să-l încredințeze preotului. Și preotul să facă ispășire pentru el cu berbecele adus ca jertfă pentru vină, și i se va ierta.
17 Cînd va păcătui cineva făcînd, fără să știe, împotriva uneia din poruncile Domnului, lucruri cari nu trebuiesc făcute, și se va face vinovat, purtîndu-și astfel vina,