3 tăgăduind că a găsit un lucru perdut, sau făcînd un jurămînt strîmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul și păcătuiește;
4 cînd va păcătui astfel și se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înșelăciune, sau încredințat lui, sau lucrul perdut pe care l-a găsit,
5 sau lucru pentru care a făcut un jurămînt strîmb – ori care ar fi – să-l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din prețul lui, și să-l dea în mîna stăpînului lui, chiar în ziua cînd își va aduce jertfa lui pentru vină.
6 Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbece fără cusur, luat din turmă, după prețuirea ta, și să-l dea preotului.
7 Și preotul va face pentru el ispășirea înaintea Domnului, și i se va ierta, ori care ar fi greșeala, de care se va fi făcut vinovat.“
8 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
9 „Dă următoarea poruncă lui Aaron și fiilor săi, și zi:„Iată legea arderii de tot. Arderea de tot să rămînă pe vatra altarului toată noaptea pînă dimineața, și în felul acesta focul să ardă pe altar.