7 Cu jertfa pentru vină este ca și cu jertfa de ispășire; aceeaș lege este pentru amîndouă aceste jertfe: vita jertfită va fi a preotului care va face ispășirea.
8 Preotul care va aduce arderea de tot a cuiva, să aibă pentru el pielea arderii de tot pe care a adus-o.
9 Orice jertfă de mîncare, coaptă în cuptor, gătită pe grătar sau în tigaie, să fie a preotului care a adus-o.
10 Iar orice jertfă de mîncare, frămîntată cu untdelemn și uscată, să fie a tuturor fiilor lui Aaron, a unuia ca și a celuilalt.
11 Iată legea jertfei de mulțămire, care se va aduce Domnului.
12 Dacă cineva o aduce ca jertfă de laudă, să aducă, împreună cu jertfa de mulțămire, niște turte nedospite, frămîntate cu untdelemn, niște plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, și niște turte din floarea de făină, prăjite și frămîntate cu untdelemn.
13 Pe lîngă aceste turte, să aducă și pîne dospită pentru darul lui de mîncare, împreună cu jertfa lui de laudă și de mulțămire.