9 De aceea și Eu vă voi face să fiți disprețuiți și înjosiți înaintea întregului popor, pentrucă n’ați păzit căile Mele, ci căutați la fața oamenilor, cînd tîlmăciți Legea.
10 N’avem toți un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentruce dar sîntem așa de necredincioși unul față de altul, pîngărind astfel legămîntul părinților noștri?
11 Iuda s’a arătat necredincios, și în Iuda și la Ierusalim s’a săvîrșit o urîciune; fiindcă Iuda a spurcat ce este închinat Domnului, ce iubește Domnul, și s’a unit cu fiica unui dumnezeu străin.
12 Domnul va nimici pe omul care a făcut lucrul acesta, pe cel ce veghează și răspunde, îl va nimici din corturile lui Iacov, și va nimici pe cel ce aduce un dar de mîncare Domnului oștirilor.
13 Iată acum ce mai faceți: Acoperiți cu lacrămi altarul Domnului, cu plînsete și gemete, așa încît El nu mai caută la darurile de mîncare, și nu mai poate primi nimic din mînile voastre.
14 Și dacă întrebați: «Pentruce?»… Pentrucă Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinereța ta, căreia acum nu-i ești credincios, măcar că este tovarășa și nevasta cu care ai încheiat legămînt!
15 Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viață și ne-a păstrat-o? Și ce cere acel Unul singur? Sămînță dumnezeiască! Luați seama dar în mintea voastră, și niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereța lui!