9 Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânţa lui rămâne în el şi nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu.
10 În aceasta sunt arătaţi clar copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului; oricine nu practică dreptatea nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.
11 Pentru că acesta este mesajul pe care l-aţi auzit de la început, să ne iubim unii pe alţii.
12 Nu precum Cain, care era din cel rău şi l-a ucis pe fratele său. Şi din ce cauză l-a ucis? Pentru că propriile lui fapte erau rele, iar ale fratelui său erau drepte.
13 Nu vă miraţi, fraţii mei, dacă vă urăşte lumea.
14 Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte.
15 Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş, şi ştiţi că niciun ucigaş nu are viaţă eternă rămânând în el.