1 Oricine crede că Isus este Cristosul, este născut din Dumnezeu; şi fiecare om care îl iubeşte pe cel ce l-a născut, îl iubeşte şi pe cel care este născut din el.
2 Prin aceasta ştim că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu, când îl iubim pe Dumnezeu şi ţinem poruncile lui.
3 Fiindcă aceasta este dragostea de Dumnezeu: Să ţinem poruncile lui şi poruncile lui nu sunt apăsătoare.
4 Fiindcă orice este născut din Dumnezeu învinge lumea; şi aceasta este victoria care învinge lumea: credinţa noastră.
5 Cine este cel ce învinge lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?
6 Acesta este cel ce a venit prin apă şi sânge, Isus Cristos; nu doar prin apă ci prin apă şi sânge. Şi Duhul este cel ce aduce mărturie pentru că Duhul este adevărul.
7 Pentru că sunt trei cei care aduc mărturie în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt; şi aceştia trei sunt una.
8 Şi sunt trei care aduc mărturie pe pământ: Duhul şi apa şi sângele; şi aceştia trei, în mărturie, sunt una.
9 Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, pentru că aceasta este mărturia lui Dumnezeu, pe care el a adus-o, mărturie despre Fiul său.
10 Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuşi; cel ce nu îl crede pe Dumnezeu, l-a făcut mincinos, pentru că nu crede mărturia pe care Dumnezeu a adus-o despre Fiul său.
11 Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă eternă şi această viaţă este în Fiul său.
12 Cel ce are pe Fiul are viaţa, cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.
13 V-am scris acestea, vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă eternă şi să credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu.
14 Şi aceasta este cutezanţa pe care o avem în el, că, dacă cerem ceva conform voii lui, ne ascultă;
15 Şi dacă ştim că ne ascultă, orice îi cerem, ştim că avem lucrurile cerute pe care le-am dorit de la el.
16 Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind un păcat, care nu duce la moarte, va cere, şi el îi va da viaţă pentru cei ce nu păcătuiesc spre moarte. Este un păcat care duce la moarte, nu spun să se roage pentru acel păcat.
17 Orice nedreptate este păcat; şi este păcat care nu duce la moarte.
18 Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; dar cel ce este născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine însuşi şi cel rău nu îl atinge.
19 Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în răutate.
20 Şi ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat înţelegere ca să cunoaştem pe cel ce este adevărat; şi suntem în cel ce este adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul cel adevărat şi viaţa eternă.
21 Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.