1 Oricine crede că Isus este Cristosul, este născut din Dumnezeu; şi fiecare om care îl iubeşte pe cel ce l-a născut, îl iubeşte şi pe cel care este născut din el.
2 Prin aceasta ştim că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu, când îl iubim pe Dumnezeu şi ţinem poruncile lui.
3 Fiindcă aceasta este dragostea de Dumnezeu: Să ţinem poruncile lui şi poruncile lui nu sunt apăsătoare.
4 Fiindcă orice este născut din Dumnezeu învinge lumea; şi aceasta este victoria care învinge lumea: credinţa noastră.
5 Cine este cel ce învinge lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?
6 Acesta este cel ce a venit prin apă şi sânge, Isus Cristos; nu doar prin apă ci prin apă şi sânge. Şi Duhul este cel ce aduce mărturie pentru că Duhul este adevărul.