21 Atunci Isus, privindu-l, l-a iubit şi i-a spus: Un lucru îţi lipseşte; du-te, vinde orice ai şi dă săracilor şi vei avea tezaur în cer; şi ridicând crucea, vino şi urmează-mă.
22 Iar el s-a întristat la acel cuvânt şi a plecat mâhnit, pentru că avea multe averi.
23 Şi Isus uitându-se împrejur, le-a spus discipolilor săi: Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au bogăţii.
24 Şi discipolii au fost înmărmuriţi la cuvintele lui. Iar Isus răspunde din nou şi le zice: Copii, cât de greu este pentru cei ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
25 Este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în împărăţia lui Dumnezeu.
26 Şi au fost înmărmuriţi peste măsură, spunând între ei: Atunci cine poate fi salvat?
27 Şi Isus uitându-se la ei, spune: La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu; căci la Dumnezeu toate sunt posibile.