32 Şi erau pe cale, urcându-se la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor; şi erau uimiţi; şi pe când îl urmau, le era teamă. Şi i-a strâns din nou pe cei doisprezece şi a început să le spună ce lucruri i se vor întâmpla,
33 Spunând: Iată, ne urcăm la Ierusalim; şi Fiul omului va fi predat marilor preoţi şi scribilor; şi îl vor condamna la moarte şi îl vor preda neamurilor.
34 Şi îl vor batjocori şi îl vor biciui şi îl vor scuipa şi îl vor ucide; şi a treia zi va învia.
35 Şi Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei, vin la el, spunând: Învăţătorule, voim ca să ne faci ce vom cere.
36 Iar el le-a spus: Ce voiţi să vă fac?
37 Iar ei i-au spus: Dă-ne ca să şedem unul la dreapta ta şi celălalt la stânga ta, în gloria ta.
38 Dar Isus le-a spus: Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi bea paharul pe care îl beau eu? Şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat eu?