16 Şi nu lăsa ca cineva să poarte vreun vas prin templu.
17 Şi i-a învăţat, spunându-le: Nu este scris: Casa mea va fi numită de toate naţiunile, casa rugăciunii? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.
18 Şi scribii şi preoţii de seamă au auzit şi au căutat cum să îl nimicească; fiindcă se temeau de el, pentru că toată mulţimea era înmărmurită de doctrina lui.
19 Şi când s-a făcut seară a ieşit din cetate.
20 Şi dimineaţa, pe când treceau, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
21 Şi Petru, amintindu-şi, i-a spus: Rabi, iată, smochinul pe care l-ai blestemat este uscat.
22 Iar Isus, răspunzând, le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu!