15 Să dăm, sau să nu dăm? Dar el, cunoscând făţărnicia lor, le-a spus: De ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar, ca să îl văd.
16 Şi l-au adus. Iar el le-a spus: Al cui este acest chip şi inscripţie? Iar ei i-au spus: Al Cezarului.
17 Şi Isus, răspunzând, le-a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi s-au minunat de el.
18 Atunci saducheii, care spun că nu este înviere, au venit la el şi l-au întrebat, spunând:
19 Învăţătorule, Moise ne-a scris că: Dacă fratele unui bărbat moare şi îşi lasă soţia şi nu lasă copii, fratele lui să ia pe soţia lui şi să ridice sămânţă fratelui său.
20 Aşadar au fost şapte fraţi; şi primul a luat o soţie, şi, murind, nu a lăsat sămânţă.
21 Şi al doilea a luat-o şi a murit şi nici el nu a lăsat sămânţă; şi la fel al treilea.