24 Şi Isus, răspunzând, le-a zis: Nu de aceea vă rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25 Fiindcă atunci când vor învia dintre morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; ci sunt ca îngerii care sunt în cer.
26 Iar despre cei morţi, că învie; nu aţi citit în cartea lui Moise, cum în rug i-a vorbit Dumnezeu? Spunând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?
27 El nu este Dumnezeul celor morţi, ci Dumnezeul celor vii; voi de aceea vă rătăciţi mult.
28 Şi unul dintre scribi a venit, şi auzindu-i discutând, şi pricepând că le răspunsese bine, l-a întrebat: Care este prima poruncă, dintre toate?
29 Şi Isus i-a răspuns: Prima dintre toate poruncile este: Ascultă, Israel; Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn;
30 Şi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta şi cu toată tăria ta; aceasta este prima poruncă.