7 Dar acei viticultori au spus între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să îl ucidem şi moştenirea va fi a noastră.
8 Iar ei l-au luat şi l-au ucis şi l-au scos afară din vie.
9 Ce va face aşadar domnul viei? Va veni şi va nimici pe viticultori şi va da via altora.
10 Şi nu aţi citit această scriptură? Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colţului temeliei;
11 Domnul a făcut aceasta; şi este minunat în ochii noştri.
12 Şi căutau să pună mâna pe el, dar se temeau de popor; fiindcă ştiau că spusese parabola împotriva lor; şi l-au lăsat şi s-au dus.
13 Şi au trimis la el pe unii dintre farisei şi dintre irodieni, să îl prindă în cuvinte.