53 Şi l-au dus pe Isus la marele preot; şi cu el s-au adunat toţi preoţii de seamă şi bătrânii şi scribii.
54 Şi Petru l-a urmat de departe, până în curtea palatului marelui preot; şi şedea cu servitorii şi se încălzea la foc.
55 Şi preoţii de seamă şi tot consiliul căutau mărturie împotriva lui Isus ca să îl ucidă; şi nu au găsit pe nimeni.
56 Fiindcă mulţi aduceau mărturie falsă împotriva lui, dar mărturiile lor nu se potriveau împreună.
57 Şi unii s-au sculat şi au adus mărturie falsă împotriva lui, spunând:
58 Noi l-am auzit, spunând: Eu voi distruge acest templu făcut de mâini şi în trei zile voi construi altul făcut fără mâini.
59 Dar nici aşa mărturiile lor nu se potriveau.