31 La fel şi preoţii de seamă, batjocorind, spuneau între ei împreună cu scribii: Pe alţii i-a salvat; pe sine însuşi nu se poate salva;
32 Să coboare acum de pe cruce Cristos, Împăratul lui Israel, ca să vedem şi să credem. Şi cei care erau crucificaţi cu el îl ocărau.
33 Şi când a venit ora şase, s-a făcut întuneric peste toată țara până la ora nouă.
34 Şi la ora nouă Isus a strigat cu voce tare, spunând: Eloi, Eloi, lama sabactani? Care fiind tradus este: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
35 Şi unii dintre cei ce stăteau acolo în picioare, când au auzit, au spus: Iată, cheamă pe Ilie.
36 Şi unul a alergat şi a umplut un burete cu oţet şi l-a pus într-o trestie şi i-a dat să bea, spunând: Lăsaţi-l; să vedem dacă va veni Ilie să îl ia jos.
37 Şi Isus a strigat cu voce tare şi şi-a dat duhul.