11 Şi le-a spus: Vouă vă este dat să cunoaşteţi misterul împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei de afară, toate acestea sunt făcute în parabole;
12 Ca văzând, ei să vadă şi să nu priceapă; şi auzind, să audă şi să nu înţeleagă; ca nu cumva să se întoarcă şi păcatele lor să le fie iertate.
13 Şi le-a spus: Nu pricepeţi această parabolă? Şi cum veţi cunoaşte toate parabolele?
14 Semănătorul seamănă cuvântul.
15 Şi aceştia sunt cei de lângă drum, unde cuvântul este semănat; dar după ce au auzit, vine îndată Satan şi ia cuvântul ce fusese semănat în inimile lor.
16 Şi la fel, aceştia sunt cei semănaţi pe locul pietros; care, după ce au auzit cuvântul, îl primesc îndată cu veselie;
17 Şi nu au rădăcină în ei înşişi şi ţin doar un timp; după aceea, când se ridică necaz sau persecuţie din cauza cuvântului, îndată se poticnesc.