11 Şi oricine nu vă va primi, nici nu vă va asculta, când plecaţi de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Adevărat vă spun: Va fi mai uşor de suportat pentru Sodoma şi Gomora în ziua judecăţii decât pentru acea cetate.
12 Şi au plecat şi au predicat ca oamenii să se pocăiască.
13 Şi au scos mulţi draci şi au uns cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi i-au vindecat.
14 Şi împăratul Irod a auzit despre el, (pentru că numele lui se răspândise) şi a spus: Ioan Baptist a înviat dintre morţi şi din această cauză se arată fapte puternice în el.
15 Alţii au spus: Este Ilie. Şi alţii au spus: Este un profet, sau ca unul dintre profeţi.
16 Dar când Irod a auzit, a spus: El este Ioan, pe care eu l-am decapitat. El a înviat dintre morţi.
17 Fiindcă Irod însuşi a trimis şi a prins pe Ioan şi l-a legat în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său Filip, pentru că se căsătorise cu ea.