7 Şi a fost război în cer; Mihail şi îngerii lui au luptat împotriva dragonului; şi dragonul şi îngerii lui au luptat.
8 Şi nu au învins; nici locul lor nu a mai fost găsit în cer.
9 Şi a fost aruncat afară dragonul cel mare, acel şarpe bătrân, numit Diavolul şi Satan, care înşală întreaga lume; a fost aruncat pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.
10 Şi am auzit o voce tare, spunând în cer: Acum a venit salvarea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea lui Cristos, pentru că a fost aruncat jos acuzatorul fraţilor noştri, cel care i-a acuzat înaintea Dumnezeului nostru zi şi noapte.
11 Şi l-au învins prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor; şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte.
12 Din această cauză, bucuraţi-vă voi ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai locuitorilor pământului şi ai mării! Pentru că diavolul a coborât la voi, având furie mare, deoarece ştie că mai are doar puţin timp.
13 Şi când dragonul a văzut că a fost aruncat pe pământ, a persecutat femeia care a născut copilul de parte bărbătească.