1 Şi îngerului bisericii din Sardes, scrie-i: Acestea le spune cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai numele că trăieşti şi eşti mort.
2 Fii veghetor şi întăreşte lucrurile care rămân, care sunt gata să moară; fiindcă nu am găsit faptele tale desăvârşite înaintea lui Dumnezeu.
3 Aminteşte-ţi de aceea cum ai primit şi ai auzit şi ţine strâns şi pocăieşte-te. Dar dacă tot nu vei veghea, voi veni peste tine ca un hoţ şi nu vei şti nicidecum în care oră voi veni peste tine.
4 Ai câteva nume chiar în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele; şi vor umbla cu mine în alb, pentru că sunt demni.
5 Cel ce învinge, acela va fi îmbrăcat în haine albe; şi nu voi şterge nicidecum numele lui din cartea vieţii, ci voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui meu şi înaintea îngerilor săi.
6 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor.
7 Şi îngerului bisericii din Filadelfia, scrie-i: Acestea le spune cel sfânt, cel adevărat, cel ce are cheia lui David, cel ce deschide şi nimeni nu închide; şi închide şi nimeni nu deschide.
8 Ştiu faptele tale; iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă şi nimeni nu o poate închide, pentru că ai puţină putere şi ai ţinut cuvântul meu şi nu ai negat numele meu.
9 Iată, voi face să vină din sinagoga lui Satan pe cei care spun că sunt iudei dar nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi să ştie că te-am iubit.
10 Pentru că ai ţinut cuvântul răbdării mele, eu de asemenea te voi păzi de ora ispitirii, care va veni peste întreaga lume, pentru a-i încerca pe cei ce locuiesc pe pământ.
11 Iată, eu vin dintr-odată; ţine tare ce ai, ca nimeni să nu îţi ia coroana.
12 Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului meu şi nu va mai ieşi afară niciodată; şi pe el voi scrie numele Dumnezeului meu şi numele cetăţii Dumnezeului meu, care este noul Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul meu; şi voi scrie pe el noul meu nume.
13 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor.
14 Şi îngerului bisericii din Laodiceea, scrie-i: Acestea le spune Amin-ul, cel credincios şi adevăratul martor, începutul creaţiei lui Dumnezeu;
15 Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte; aş dori să fi fost rece, sau fierbinte.
16 Astfel, pentru că eşti căldicel şi nu eşti nici rece, nici fierbinte, te voi vărsa din gura mea.
17 Pentru că spui: Sunt bogat şi îmbelşugat cu bunuri şi nu am nevoie de nimic; şi nu ştii că eşti nenorocit şi mizerabil şi sărac şi orb şi gol;
18 Îţi recomand să cumperi de la mine aur încercat în foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci, şi ruşinea goliciunii tale să nu se arate; şi să îţi ungi ochii cu alifie, ca să vezi.
19 Pe câţi îi iubesc, îi mustru şi îi disciplinez; de aceea fii zelos şi pocăieşte-te.
20 Iată, eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva vocea mea şi deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu mine.
21 Celui ce învinge îi voi da să şadă cu mine pe tronul meu, aşa cum şi eu am învins şi şed cu Tatăl meu pe tronul lui.
22 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor.