1 Şi mi-a arătat un râu pur al apei vieţii, limpede precum cristalul, ieşind din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului.
2 În mijlocul străzii ei şi pe fiecare parte a râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de fructe, dându-şi rodul în fiecare lună; şi frunzele pomului erau pentru vindecarea naţiunilor.
3 Şi nu va mai fi vreun blestem, ci tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea; şi robii lui îi vor servi;
4 Şi vor vedea faţa lui; şi numele lui va fi pe frunţile lor.
5 Şi nu va fi noapte acolo; şi nu vor avea nevoie de candelă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le dă lumină; şi vor domni pentru totdeauna şi întotdeauna.
6 Şi mi-a spus: Aceste cuvinte sunt credincioase şi adevărate; şi Domnul Dumnezeul sfinţilor profeţi a trimis pe îngerul său să arate robilor săi lucrurile care trebuie făcute în curând.
7 Iată, vin dintr-o dată; binecuvântat este cel ce ţine cuvintele profeţiei acestei cărţi.
8 Şi eu, Ioan, am văzut acestea şi le-am auzit. Şi când am auzit şi am văzut, am căzut jos să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
9 Atunci mi-a spus: Vezi, nu face aceasta, fiindcă eu sunt împreună-rob cu tine şi cu fraţii tăi, profeţii, şi cu cei ce ţin strâns cuvintele acestei cărţi; închină-te lui Dumnezeu.
10 Şi mi-a zis: Nu sigila cuvintele profeţiei acestei cărţi, pentru că timpul este aproape.
11 Cel ce este nedrept, să rămână nedrept; şi cel ce este murdar, să rămână murdar; şi cel ce este drept, să rămână drept; şi cel ce este sfânt, să rămână sfânt.
12 Şi, iată, vin dintr-o dată; şi răsplata mea este cu mine, pentru a da fiecăruia aşa cum va fi lucrarea lui.
13 Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, cel dintâi şi cel de pe urmă.
14 Binecuvântaţi sunt cei ce împlinesc poruncile lui, ca să aibă dreptul la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate.
15 Iar afară sunt câinii şi vrăjitorii şi curvarii şi ucigaşii şi idolatrii şi toţi cei ce iubesc şi practică minciuna.
16 Eu, Isus, am trimis pe îngerul meu pentru a vă adeveri aceste lucruri în biserici. Eu sunt rădăcina şi urmaşul lui David, steaua de dimineaţă şi strălucitoare.
17 Şi Duhul şi mireasa zic: Vino! Și cel ce aude să spună: Vino! Şi să vină cel ce este însetat. Şi oricine voieşte, să ia apa vieţii în dar.
18 Fiindcă eu aduc mărturie fiecărui om care aude cuvintele profeţiei acestei cărţi: Dacă vreun om va adăuga la aceste lucruri, Dumnezeu îi va adăuga plăgile care sunt scrise în această carte;
19 Şi dacă vreun om va scoate din cuvintele cărţii acestei profeţii, Dumnezeu îi va lua partea din cartea vieţii şi din cetatea sfântă şi din lucrurile care sunt scrise în această carte.
20 Cel ce adevereşte aceste lucruri spune: Cu siguranţă, vin dintr-o dată. Amin. Da, vino, Doamne Isuse!
21 Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu voi toţi. Amin.