3 Şi am văzut unul dintre capetele ei, ca rănit de moarte; şi rana sa mortală a fost vindecată; şi tot pământul se minuna de fiară.
4 Şi s-au închinat dragonului care a dat putere fiarei; şi s-au închinat fiarei, spunând: Cine este asemănător fiarei? Cine este în stare să facă război cu ea?
5 Şi i-a fost dată o gură care vorbea lucruri mari şi blasfemii; şi i-a fost dată putere să continue patruzeci şi două de luni.
6 Şi şi-a deschis gura în blasfemie împotriva lui Dumnezeu, pentru a blasfemia numele lui şi tabernacolul lui şi pe cei ce locuiesc în cer.
7 Şi i-a fost dat să facă război cu sfinţii şi să îi învingă; şi i-a fost dată putere peste toate rasele şi limbile şi naţiunile.
8 Şi i se vor închina toţi cei ce locuiesc pe pământ, cei ale căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii.
9 Dacă vreun om are ureche, să audă.