9 Şi al treilea înger le-a urmat, spunând cu voce tare: Dacă vreun om se închină fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui sau pe mâna lui,
10 Acela va bea din vinul furiei lui Dumnezeu, care este turnat fără amestec în paharul indignării sale; şi va fi chinuit cu foc şi cu pucioasă în prezenţa sfinţilor îngeri şi în prezenţa Mielului;
11 Şi fumul chinului lor se ridică în sus pentru totdeauna şi întotdeauna; şi nu au odihnă ziua şi noaptea cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.
12 Aici este răbdarea sfinţilor; aici sunt cei ce ţin poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
13 Şi am auzit o voce din cer, spunându-mi: Scrie: Binecuvântaţi sunt morţii care mor în Domnul de acum înainte: Da, spune Duhul, ca să se odihnească de muncile lor; şi faptele lor îi urmează.
14 Şi m-am uitat şi, iată, un nor alb şi pe nor şedea unul asemănător Fiului omului, având pe capul lui o coroană de aur şi în mâna sa o seceră ascuţită.
15 Şi un alt înger a ieşit din templu, strigând cu voce tare celui aşezat pe nor: Trimite secera ta şi seceră; fiindcă ţi-a venit timpul să seceri, pentru că secerişul pământului este copt.