12 Şi ochii lui erau ca flacăra focului şi pe capul lui multe coroane; şi avea un nume scris, pe care nimeni nu îl ştia, decât el.
13 Şi era îmbrăcat cu o haină înmuiată, în sânge; şi numele lui este chemat Cuvântul lui Dumnezeu.
14 Şi armatele care erau în cer îl urmau pe cai albi, îmbrăcate în in subţire, alb şi pur.
15 Şi din gura lui iese o sabie ascuţită ca să lovească cu ea naţiunile; şi el le va conduce cu un toiag de fier; şi el calcă în picioare teascul înverşunării şi furiei Dumnezeului Cel Atotputernic.
16 Şi avea pe haină şi pe coapsa sa un nume scris: ÎMPĂRat AL ÎMPĂRAŢIlor ŞI Domn AL Domnilor.
17 Şi am văzut un înger stând în picioare în soare; şi a strigat cu voce tare, spunând tuturor păsărilor care zboară în mijlocul cerului: Veniţi şi adunaţi-vă pentru cina marelui Dumnezeu;
18 Ca să mâncaţi carnea împăraţilor şi carnea căpeteniilor şi carnea războinicilor şi carnea cailor şi a celor care şed pe ei şi carnea tuturor oamenilor, liberi şi robi şi mici şi mari.