11 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor: Cel ce învinge nu va fi nicidecum vătămat de moartea a doua.
12 Şi îngerului bisericii din Pergam, scrie-i: Acestea le spune cel ce are sabia ascuţită, cu două tăişuri;
13 Ştiu faptele tale şi unde locuieşti, unde este tronul lui Satan; şi ţii tare numele meu şi nu ai negat credinţa mea, chiar în acele zile în care Antipa era martirul meu credincios, care a fost ucis printre voi, unde locuieşte Satan.
14 Dar am câteva lucruri împotriva ta, pentru că ai acolo pe cei ce ţin tare doctrina lui Balaam, care îl învăţa pe Balac să arunce o poticnire înaintea copiilor lui Israel, pentru a mânca lucruri sacrificate idolilor şi pentru a curvi.
15 Tot aşa, tu ai şi pe cei ce ţin tare doctrina nicolaiţilor, pe care eu o urăsc.
16 Pocăieşte-te; altfel, voi veni la tine dintr-odată şi voi lupta împotriva lor cu sabia gurii mele.
17 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor: Celui ce învinge îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi îi voi da o piatră albă, şi pe piatră este scris un nume nou, pe care nimeni nu îl ştie, decât cel ce îl primeşte.