4 Cu toate acestea am ceva împotriva ta, pentru că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5 De aceea aminteşte-ţi de unde ai căzut şi pocăieşte-te şi fă faptele dintâi; altfel, voi veni dintr-odată la tine şi îţi voi lua sfeşnicul din locul lui dacă nu te pocăieşti.
6 Dar ai aceasta, că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi eu le urăsc.
7 Cel ce are ureche, să asculte ce spune Duhul bisericilor: Celui ce învinge îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în mijlocul paradisului lui Dumnezeu.
8 Şi îngerului bisericii din Smirna, scrie-i: Acestea le spune cel dintâi şi cel de pe urmă, care a fost mort dar este viu;
9 Ştiu faptele tale şi necazul şi sărăcia (dar eşti bogat), şi blasfemia acelora care spun că sunt iudei dar nu sunt, ci sunt sinagoga lui Satan.
10 Nu te teme de niciunul dintre acele lucruri pe care le vei suferi; iată, diavolul va arunca pe unii dintre voi în închisoare, ca să fiţi încercaţi; şi veţi avea necaz zece zile; fii credincios până la moarte şi îţi voi da coroana vieţii.