1 Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul dintâi şi pământul dintâi au trecut; şi marea nu mai era.
2 Şi eu, Ioan, am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, coborând de la Dumnezeu din cer, pregătită ca o mireasă înfrumuseţată pentru soţul ei.
3 Şi am auzit o voce tare din cer, spunând: Iată, tabernacolul lui Dumnezeu este cu oamenii, şi el va locui cu ei şi ei vor fi poporul lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei şi va fi Dumnezeul lor.
4 Şi Dumnezeu va şterge fiecare lacrimă de la ochii lor; şi nu va mai fi moarte, nici întristare, nici plângere, nici nu va mai fi durere, pentru că lucrurile dintâi s-au dus.
5 Şi cel ce şedea pe tron, a spus: Iată, eu fac toate lucrurile noi. Şi mi-a spus: Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt adevărate şi credincioase.
6 Şi mi-a zis: S-a făcut. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Eu îi voi da în dar celui însetat din izvorul apei vieţii.
7 Cel ce învinge, va moşteni toate; şi eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul meu.