23 Şi cetatea nu are nevoie de soare nici de lună ca să strălucească în ea, fiindcă gloria lui Dumnezeu a luminat-o şi Mielul este lumina ei.
24 Şi naţiunile celor salvaţi vor umbla în lumina ei; şi împăraţii pământului îşi aduc gloria şi onoarea în ea.
25 Şi nicidecum porţile ei nu se vor închide ziua, căci acolo nu va fi noapte.
26 Şi vor aduce gloria şi onoarea naţiunilor în ea.
27 Şi nu va intra nicidecum în ea ceva care spurcă, nici ceva care lucrează urâciune, sau minciună, decât cei care sunt scrişi în cartea vieţii Mielului.