6 Şi am privit şi, iată, în mijlocul tronului şi al celor patru fiinţe vii şi în mijlocul bătrânilor, a stat în picioare un Miel ca înjunghiat, având şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe tot pământul.
7 Şi a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a celui ce şedea pe tron.
8 Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut jos înaintea Mielului, având fiecare din ei harpe şi potire de aur pline de arome, care sunt rugăciunile sfinţilor.
9 Şi cântau o cântare nouă, spunând: Tu eşti demn să iei cartea şi să deschizi sigiliile acesteia, pentru că ai fost înjunghiat şi ne-ai răscumpărat lui Dumnezeu prin sângele tău, din fiecare rasă şi limbă şi popor şi naţiune;
10 Şi ne-ai făcut Dumnezeului nostru, împăraţi şi preoţi; şi vom domni pe pământ.
11 Şi am văzut şi am auzit vocea multor îngeri de jur împrejurul tronului şi a fiinţelor vii şi a bătrânilor; şi numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii,
12 Spunând cu voce tare: Demn este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea şi bogăţiile şi înţelepciunea şi tăria şi onoarea şi gloria şi binecuvântarea.