14 Şi i-am zis: Domnule, tu ştii. Iar el mi-a spus: Aceştia sunt aceia care au ieşit din mare necaz şi şi-au spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului.
15 De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi îi servesc zi şi noapte în templul său; şi cel ce şade pe tron va locui printre ei.
16 Ei nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta; nici soarele nu va cădea peste ei, nici vreo arşiţă.
17 Pentru că Mielul, care este în mijlocul tronului, îi va paşte şi îi va conduce la izvoarele vii ale apelor; şi Dumnezeu va şterge toate lacrimile de la ochii lor.