12 Un vai a trecut; iată, vin încă două vaiete după acestea.
13 Şi al şaselea înger a trâmbiţat şi am auzit o voce din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu,
14 Spunând celui de al şaselea înger care avea trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufrat.
15 Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, care erau pregătiţi pentru o oră şi o zi şi o lună şi un an, să ucidă a treia parte din oameni.
16 Şi numărul armatei călăreţilor era de două sute de mii de mii; şi am auzit numărul lor.
17 Şi astfel am văzut în viziune caii şi pe cei ce şedeau pe ei, având platoşe de foc şi de hiacint şi de pucioasă; şi capetele cailor erau precum capetele leilor; şi din gurile lor ieşea foc şi fum şi pucioasă.
18 Prin acestea trei a fost ucisă a treia parte a oamenilor, prin focul şi prin fumul şi prin pucioasa care ieşea din gurile lor.