7 De aceea primiţi-vă unii pe alţii, aşa cum ne-a primit şi Cristos pe noi, pentru gloria lui Dumnezeu.
8 Şi spun că Isus Cristos a fost un servitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, pentru a întări promisiunile făcute părinţilor;
9 Şi ca neamurile să glorifice pe Dumnezeu pentru mila lui; aşa cum este scris: Din această cauză îţi voi aduce mărturie printre neamuri şi voi cânta numelui tău.
10 Şi din nou spune: Bucuraţi-vă voi neamuri cu poporul lui.
11 Şi din nou: Lăudaţi pe Domnul voi toate neamurile; şi aclamaţi-l toate popoarele.
12 Şi din nou, Isaia spune: Va fi o rădăcină a lui Isai şi cel ce se va scula să domnească peste neamuri: în el se vor încrede neamurile.
13 Şi Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi pacea în a crede, pentru ca voi să abundaţi în speranţă prin puterea Duhului Sfânt.