21 Tu dar, care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu care predici: Să nu furi; furi?
22 Tu care spui: Să nu comiţi adulter; comiţi adulter? Tu care deteşti idolii, comiţi sacrilegiu?
23 Tu care te făleşti cu legea, îl dezonorezi pe Dumnezeu prin încălcarea legii?
24 Fiindcă prin voi este blasfemiat numele lui Dumnezeu între neamuri, aşa cum este scris.
25 Fiindcă circumcizia, într-adevăr, este de folos, dacă împlineşti legea; dar dacă eşti călcător de lege, circumcizia ta a devenit necircumcizie.
26 De aceea dacă necircumcizia ţine dreptatea legii, necircumcizia lui nu i se va socoti pentru circumcizie?
27 Şi necircumcizia care este prin natură, dacă împlineşte legea, nu te va judeca pe tine, care prin litera legii şi prin circumcizie calci legea?