14 Căci dacă moştenitori sunt cei din lege, credinţa este desfiinţată şi promisiunea este fără efect;
15 Fiindcă legea lucrează furie; căci unde nu este lege, nu este nici încălcare a legii.
16 Din această cauză este din credinţă, ca să fie conform harului; pentru ca promisiunea să fie sigură întregii seminţe; nu numai celei ce este din lege, dar şi celei ce este din credinţa lui Avraam, care este tatăl nostru al tuturor,
17 (Aşa cum este scris: Te-am făcut tatăl multor naţiuni), în faţa celui pe care l-a crezut, adică Dumnezeu, care dă viaţă morţilor şi cheamă cele ce nu sunt ca şi cum ar fi.
18 El care împotriva speranţei a crezut în speranţă, ca el să devină tatăl multor naţiuni, conform cu ceea ce i se spusese: Aşa va fi sămânţa ta.
19 Şi, nefiind slab în credinţă, nu a luat în considerare propriul său trup deja mort, având aproape o sută de ani, nici starea moartă a pântecelui Sarei;
20 Nu a şovăit la promisiunea lui Dumnezeu, prin necredinţă; ci a fost tare în credinţă, dând glorie lui Dumnezeu;